Vechiul Testament

Noul Testament

Proverbe 3:4-20 Noua Traducere în limba Română (NTR)

4. Atunci vei găsi bunăvoință și un bun renume înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.

5. Încrede-te în DOMNUL din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta.

6. Recunoaște-L în toate căile tale și El îți va îndrepta cărările.

7. Nu te considera înțelept în ochii tăi; teme-te de DOMNUL și ferește-te de rău.

8. Aceasta va aduce sănătate trupului tău și rezistență oaselor tale.

9. Cinstește-L pe DOMNUL cu bunurile tale, cu primele roade din toată recolta ta!

10. Astfel hambarele tale vor fi pline de belșug, iar teascurile tale se vor revărsa de must.

11. Fiul meu, nu disprețui disciplinarea DOMNULUI și nu fi mâhnit când ești mustrat de El,

12. pentru că DOMNUL îl mustră pe cel pe care-l iubește, ca un tată pe fiul pe care-l primește.

13. Binecuvântat este omul care găsește înțelepciunea și cel care dobândește priceperea,

14. pentru că ea este mai de preț decât argintul și venitul ei este mai mare decât al aurului.

15. Ea este mai valoroasă decât mărgăritarele; orice ți-ai dori nu se poate compara cu ea.

16. În dreapta ei este o viață lungă; în stânga ei se află bogăție și onoare.

17. Căile ei sunt plăcute și toate cărările ei sunt pașnice.

18. Ea este un pom al vieții pentru cei ce o îmbrățișează; oricine o apucă este binecuvântat.

19. Prin înțelepciune a întemeiat DOMNUL pământul, prin pricepere a întocmit cerurile;

20. prin cunoștința Lui, adâncurile s-au despărțit și norii au picurat roua.

Citiți capitolul complet Proverbe 3