Vechiul Testament

Noul Testament

Proverbe 29:2-15 Noua Traducere în limba Română (NTR)

2. Când cei drepți se înmulțesc, poporul se bucură, dar când conduce cel rău poporul suspină.

3. Cine iubește înțelepciunea aduce bucurie tatălui său, dar cine umblă cu prostituatele risipește averea.

4. Un rege dă stabilitate țării prin justiție, dar omul care primește daruri o distruge.

5. Cine își lingușește semenul, întinde o plasă picioarelor acestuia.

6. În nelegiuirea unui om rău este o cursă, dar cel drept poate cânta și se poate bucura.

7. Cel drept cunoaște cauza săracilor, dar cel rău nu înțelege o asemenea cunoștință.

8. Batjocoritorii agită o cetate, dar oamenii înțelepți potolesc mânia.

9. Când un înțelept are o controversă cu un nebun, nebunul se mânie sau râde, astfel că nu se face pace.

10. Oamenii setoși de sânge îl urăsc pe cel integru și caută să-l ucidă pe cel drept.

11. Cel prost își dă drumul la nervi, dar cel înțelept îi ține sub control.

12. Când un conducător dă atenție minciunilor, toți supușii lui devin răi.

13. Săracul și asupritorul au un lucru comun: DOMNUL le luminează amândurora ochii.

14. Dacă regele îl judecă nepărtinitor pe sărac, tronul lui va fi întotdeauna în siguranță.

15. Nuiaua și mustrarea dau înțelepciune, dar un copil lăsat în voia lui își face de rușine mama.

Citiți capitolul complet Proverbe 29