Vechiul Testament

Noul Testament

Proverbe 25:8-15 Noua Traducere în limba Română (NTR)

8. să nu aduci în grabă la judecată! Altfel, ce vei face la urmă, când semenul tău te va face de rușine?

9. Apără-ți cauza împotriva semenului tău, dar nu dezvălui secretul altuia,

10. ca nu cumva cel ce îl aude să te facă de rușine și să ai o reputație proastă, care să nu se mai șteargă.

11. Un cuvânt spus la timpul potrivit este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint.

12. Ca un cercel de aur și ca un colier de aur curat este mustrarea înțeleaptă pentru o ureche ascultătoare.

13. Ca răcoarea zăpezii în timpul secerișului este un mesager credincios pentru cel ce-l trimite; el înviorează sufletul stăpânilor lui.

14. Ca norii și ca vântul fără ploaie este omul care se laudă cu darurile pe care nu le-a dat.

15. Prin răbdare poate fi convins un conducător, și o vorbă blândă poate zdrobi oase.

Citiți capitolul complet Proverbe 25