Vechiul Testament

Noul Testament

Proverbe 21:1-7 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Inima regelui este în mâna DOMNULUI , El o îndrumă ca pe cursul unei ape, oriunde vrea El.

2. Omului i se par drepte toate căile lui, dar Cel Ce cântărește inimile este DOMNUL.

3. A face dreptate și judecată este mai plăcut DOMNULUI decât o jertfă.

4. Privirea trufașă și inima îngâmfată, candela celor răi, acestea sunt păcate.

5. Planurile celui harnic duc la belșug, dar cel pripit ajunge sărac.

6. Averea câștigată cu o limbă mincinoasă este un abur trecător, o cursă a morții.

7. Violența celor răi îi spulberă pentru că refuză să facă ce este drept.

Citiți capitolul complet Proverbe 21