Vechiul Testament

Noul Testament

Proverbe 14:9-18 Noua Traducere în limba Română (NTR)

9. Proștii glumesc cu păcatul, dar între cei drepți este bunăvoință.

10. Inima își cunoaște necazurile ei și nici un străin nu poate lua parte la bucuria ei.

11. Casa celor răi va fi distrusă, dar cortul celor drepți va înflori.

12. Există o cale ce pare dreaptă omului, dar la urmă duce spre moarte.

13. Chiar și în mijlocul râsului inima poate fi îndurerată, iar bucuria poate sfârși în întristare.

14. Cel cu inima rătăcită va fi pedepsit pentru căile lui, iar omul bun va primi o răsplată pentru ale lui.

15. Cel naiv crede orice cuvânt, dar cel prudent își gândește bine pașii.

16. Omul înțelept se teme de DOMNUL și evită răul, dar cel prost este insolent și prea încrezător în sine.

17. Cel iute la mânie face prostii și omul cu intenții rele este disprețuit.

18. Cei naivi moștenesc prostie, dar cei prudenți sunt încununați cu știință.

Citiți capitolul complet Proverbe 14