Vechiul Testament

Noul Testament

Proverbe 13:17-25 Noua Traducere în limba Română (NTR)

17. Un mesager rău cade în nenorocire, dar un sol credincios aduce vindecare.

18. Cine ignoră mustrarea merge spre sărăcie și rușine, dar cine ia seama la corectare va fi respectat.

19. O dorință împlinită este dulce sufletului, dar pentru cei proști este o urâciune să se depărteze de rău.

20. Cine umblă cu înțelepții va deveni înțelept, dar cine se asociază cu proștii va avea de suferit.

21. Nenorocirea îi urmărește pe cei păcătoși, dar cei drepți sunt răsplătiți cu fericire.

22. Omul bun lasă moștenire nepoților săi, dar bogățiile păcătosului sunt păstrate pentru cel drept.

23. Ogorul omului sărac produce hrană din belșug, dar aceasta este distrusă datorită nedreptății.

24. Cine cruță nuiaua își urăște fiul, dar cine-l iubește are grijă să-l disciplineze.

25. Cel drept mănâncă până se satură, dar stomacul celor răi va duce lipsă.

Citiți capitolul complet Proverbe 13