Vechiul Testament

Noul Testament

Proverbe 12:1-11 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Cine iubește disciplinarea, iubește cunoștința, dar cel ce urăște mustrarea este prost.

2. Cel bun obține bunăvoință de la DOMNUL , dar El condamnă pe omul cu intenții rele.

3. Omul nu se poate întări prin răutate, dar cel drept nu poate fi dezrădăcinat.

4. O soție virtuoasă este coroana soțului ei, dar cea care-i aduce rușine este ca putrezirea în oasele lui.

5. Planurile celor drepți sunt chibzuite, dar sfaturile celor răi sunt înșelătoare.

6. Cuvintele celor răi stau la pândă ca să verse sânge, dar vorbirea celor drepți îi va salva.

7. Cei răi sunt doborâți și nu mai sunt, dar casa celor drepți rămâne în picioare.

8. Un om este lăudat potrivit priceperii lui, dar cel ce are mintea stricată va fi disprețuit.

9. Mai bine lipsit de importanță, dar cu servitor, decât fudul și fără mâncare!

10. Celui drept îi pasă de nevoile animalului său, dar faptele binevoitoare ale celor răi sunt fără milă.

11. Cine își lucrează pământul se va sătura de pâine, dar cel ce umblă după deșertăciuni este fără minte.

Citiți capitolul complet Proverbe 12