Vechiul Testament

Noul Testament

Proverbe 11:1-11 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Cumpăna înșelătoare este o urâciune înaintea Domnului , dar greutățile corecte Îi sunt plăcute.

2. Când vine mândria, vine și rușinea, dar înțelepciunea este cu cei smeriți.

3. Integritatea celor drepți îi conduce, dar perfidia celor necredincioși îi distruge.

4. Bogăția nu este de nici un folos în ziua mâniei, dar dreptatea salvează de la moarte.

5. Dreptatea celui nevinovat îi netezește calea, dar cel rău este învins de însăși răutatea lui.

6. Dreptatea celor cinstiți îi salvează, dar cei răi sunt prinși de dorințele lor rele.

7. Când moare cel rău, îi piere speranța, iar nădejdea tăriei lor este nimicită.

8. Cel drept este eliberat din necaz, dar cel rău îi ia locul.

9. Cel lipsit de evlavie își distruge semenul cu gura, dar cei drepți sunt izbăviți prin cunoștință.

10. Când le merge bine celor drepți, cetatea se bucură, iar când pier cei răi, se aud strigăte de veselie.

11. O cetate este elogiată datorită binecuvântării celor drepți, dar gura celor răi îi aduce ruinarea.

Citiți capitolul complet Proverbe 11