Vechiul Testament

Noul Testament

Plângeri 3:41-57 Noua Traducere în limba Română (NTR)

41. Să ne înălțăm inimile și mâinile spre Dumnezeul din ceruri și săspunem:

42. „Am păcătuit și ne-am răzvrătit, iar Tu nu ai iertat!“

43. Te-ai învăluit cu mânie și ne-ai urmărit; ai ucis fără milă.

44. Te-ai învăluit cu un nor, ca nici o rugăciune să nu ajungă la Tine.

45. Ne-ai prefăcut în gunoi și în murdărie în mijlocul popoarelor.

46. Toți vrăjmașii noștri și-au deschis larg gura împotriva noastră.

47. Am avut parte de groază și de groapă, de prăpăd și de distrugere.

48. Șuvoaie de lacrimi se scurg din ochii mei căci fiica poporului meu a fost distrusă.

49. Ochii mi se vor topi de lacrimi neîncetat și fără oprire,

50. până când Domnul din ceruri va privi și va lua aminte.

51. Mi s-a întristat sufletul când le-am văzut pe toate fiicele cetății mele.

52. Cei ce-mi erau vrăjmași fără motiv m-au vânat ca pe o pasăre.

53. Au încercat să-mi pună capăt vieții într-o groapă și au aruncat cu pietre în mine.

54. Apele s-au revărsat peste capul meu și mi-am zis: „Sunt pierdut!“

55. Dar am chemat Numele Tău, Doamne , din adâncimile gropii.

56. Tu mi-ai auzit glasul: „Nu-Ți astupa urechea la strigătele mele după ajutor!“

57. În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat și mi-ai răspuns: „Nu te teme!“

Citiți capitolul complet Plângeri 3