20. Sufletul meu își aduce aminte mereu de ele și se întristează în mine.
21. Dar iată ce-mi vine în minte și ce mă face să mai nădăjduiesc:
22. „ÎndurărileDomnului nu s-au sfârșit, mila Lui nu este la capăt.
23. Ele se înnoiesc în fiecare dimineață; mare este credincioșia Ta!“
24. Am zis sufletului meu: „ Domnul este moștenirea mea și de aceea voi nădăjdui în El!“
25. Domnul este bun cu cel ce nădăjduiește în El, cu sufletul care-L caută.
26. Bine este să aștepți în tăcere izbăvirea Domnului.
27. Este bine ca omul să poarte un jug în tinerețea lui.
28. Să stea singur și să tacă, fiindcă Domnul l-a așezat pe gâtul lui;
29. să-și umple gura cu țărână – s-ar putea să mai existe nădejde;
30. să-și dea obrazul celui ce-l lovește și să se sature de insulte!
31. Fiindcă Stăpânul nu respinge pentru totdeauna.
32. Ci, când mâhnește pe cineva, se îndură iarăși de el, după bunătatea Lui cea mare.
33. Căci El nu necăjește, nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor.
34. Când sunt călcați în picioare toți prizonierii unei țări,
35. când dreptatea umană este îndepărtată înaintea Celui Preaînalt,
36. când un om este nedreptățit în cauza lui, nu vede, oare, Stăpânul?
37. Cine poate spune ceva și să se înfăptuiască, dacă Stăpânul nu a poruncit?
38. Oare nu din gura Celui Preaînalt vine și nenorocirea, și bunăstarea?