Vechiul Testament

Noul Testament

Plângeri 1:6-15 Noua Traducere în limba Română (NTR)

6. S-a dus de la fiica Sionuluitoată splendoarea ei! Prinții săi au ajuns ca cerbii care nu găsesc pășune, care fug, dar fără putere, dinaintea urmăritorului.

7. În zilele necazului și ale rătăcirii lui, Ierusalimul își aduce aminte de toate bogățiile pe care le-a avut în zilele de odinioară. Când poporul lui a căzut în mâna dușmanului, nimeni nu i-a sărit în ajutor! Vrăjmașii l-au privit și au râs pe seama prăbușirii lui.

8. Cetatea Ierusalimului a păcătuit mult și de aceea a ajuns murdară. Toți aceia care o cinsteau, acum o disprețuiesc, fiindcă i-au văzut goliciunea. Ea însuși suspină și își întoarce fața.

9. Necurăția era pe rochia ei și nu s-a gândit la sfârșitul său. Căderea ei a fost de neînțeles și n-a fost nimeni s-o consoleze. „Privește-mi, Doamne , durerea, căci vrăjmașul a triumfat!”

10. Dușmanul a întins mâna peste toate bogățiile ei. Mai mult, ea a văzut neamurile intrând în Lăcaș, când Tu le porunciseși să nu intre în adunarea Ta.

11. Toți cei din popor suspină, căutând după mâncare. Ei și-au dat bogățiile pentru mâncare, ca să-și păstreze viața. Privește , Doamne , și ia aminte la cât sunt de disprețuită!

12. Nu înseamnă nimic pentru voi, cei care treceți pe lângă mine? Priviți și vedeți dacă există vreo durere asemenea durerii mele, cu care Domnul m-a făcut să sufăr în ziua aprigei Lui mânii!

13. Din înălțimi a trimis un foc care mi-a pătruns în oase. A întins o plasă sub picioarele mele și m-a răsturnat. M-a pustiit și m-a ostenit în tot timpul zilei.

14. Nelegiuirile mele au fost prinse într-un jugși împletite de mâna Sa. Ele apasă asupra gâtului meu, frângându-mi puterea. Stăpânul m-a dat în mâinile dușmanilor, fără ca eu să mă pot împotrivi.

15. Stăpânul i-a tratat cu dispreț pe toți vitejii din mijlocul meu, El a chemat o armată împotriva mea, ca să-mi zdrobească tinerii.Stăpânul a călcat-o ca în teasc pe fiica fecioară a lui Iuda.

Citiți capitolul complet Plângeri 1