1. Cum stă singură cetatea care odinioară era plină de oameni! Cum a ajuns asemenea văduvei, ea, care era mare între neamuri! Ea, care era prințesa ținuturilor, a devenit o sclavă.
2. Plânge amarnic în noapte și lacrimile-i curg pe obraz. Dintre toți iubiții ei, nu mai există nici unul care să o aline. Toți prietenii au înșelat-o, devenindu-i dușmani.
3. După multă asuprire și muncă grea, Iuda s-a dus în captivitate. Locuiește printre neamuri și nu găsește un loc de odihnă. Toți prigonitorii lui l-au ajuns chiar în toiul strâmtorării lui.
4. Drumurile Sionului jelesc, căci nimeni nu mai vine la sărbători. Toate porțile lui sunt distruse, iar preoții săi suspină; fecioarele lui sunt mâhnite și el însuși este plin de amărăciune.
5. Dușmanii lui au devenit stăpâni și vrăjmașii lui au parte de bine, căci Domnul l-a făcut să sufere din cauza mulțimii nelegiuirilor sale. Copiii lui au mers în exil, captivi înaintea dușmanului.
6. S-a dus de la fiica Sionuluitoată splendoarea ei! Prinții săi au ajuns ca cerbii care nu găsesc pășune, care fug, dar fără putere, dinaintea urmăritorului.
7. În zilele necazului și ale rătăcirii lui, Ierusalimul își aduce aminte de toate bogățiile pe care le-a avut în zilele de odinioară. Când poporul lui a căzut în mâna dușmanului, nimeni nu i-a sărit în ajutor! Vrăjmașii l-au privit și au râs pe seama prăbușirii lui.
8. Cetatea Ierusalimului a păcătuit mult și de aceea a ajuns murdară. Toți aceia care o cinsteau, acum o disprețuiesc, fiindcă i-au văzut goliciunea. Ea însuși suspină și își întoarce fața.