7. Cu toții frig ca un cuptor și își mănâncă judecătorii. Toți regii lor se prăbușesc și nici unul din ei nu Mă cheamă.
8. Efraim, chiar el, se amestecă cu popoarele; Efraim este o turtă care n-a fost întoarsă.
9. Străinii îi devorează puterea, iar el nu-și dea seama. Începe să aibă păr cărunt, iar el nu-și dă seama.
10. Mândria lui Israel mărturisește împotriva lui, dar el tot nu se întoarce la Domnul, Dumnezeul lui, și tot nu-L caută, în pofida tuturor acestor lucruri.
11. Efraim este ca un porumbel, ușor de amăgit și fără minte: mai întâi cheamă Egiptul în ajutor, apoi se duce în Asiria.
12. Când se vor duce, Îmi voi arunca plasa peste ei, îi voi doborî ca pe păsările cerului; când voi auzi că se adună laolaltă, îi voi pedepsi.