Vechiul Testament

Noul Testament

Osea 13:3-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

3. De aceea vor fi ca ceața de dimineață și ca roua care dispare devreme, ca pleava suflată de vânt în arie și ca fumul care iese din horn.

4. Dar Eu sunt Domnul , Dumnezeul tău, din țara Egiptului. Să nu recunoști nici un alt Dumnezeu în afară de Mine și nici un alt Mântuitor, decât pe Mine.

5. Eu te-am hrănit când erai în pustie, într-un ținut uscat.

6. Când au dat însă de pășune, s-au săturat, iar după ce s-au săturat, s-au mândrit în inima lor și astfel M-au uitat.

7. Prin urmare, voi fi pentru ei ca un leu, îi voi pândi pe drum ca un leopard.

8. Voi da peste ei ca o ursoaică prădată de puii săi și le voi sfâșia pieptul. Îi voi devora ca un leu, iar fiarele câmpului îi vor sfâșia.

9. Ești pierdut, Israele, căci ai fost împotriva Mea, împotriva Ajutorului tău.

10. Unde-ți este regele, ca să te poată izbăvi acum? Unde sunt judecătorii din toate cetățile tale? Unde sunt aceia despre care ziceai: «Dă-mi un rege și conducători!»?

11. Ți-am dat un rege, în mânia Mea, și ți l-am luat, în furia Mea!

12. Fărădelegea Efraimului este adunată și păcatul lui este păstrat.

13. Durerile nașterii au venit la el, dar el este încă un copil neînțelept, căci în momentul zămislirii, nu vine la gura pântecelui.

14. Îi voi răscumpăra de sub puterea Locuinței Morților, îi voi răscumpăra de la moarte!Moarte, unde-ți sunt molimele? Locuință a Morților, unde-ți este distrugerea? Căința va fi ascunsă de privirile Mele,

Citiți capitolul complet Osea 13