Vechiul Testament

Noul Testament

Osea 13:1-9 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. „Când Efraim vorbea, răspândea groază! El era înălțat în Israel, dar a păcătuit cu Baal și a murit.

2. Acum ei păcătuiesc întruna, își fac chipuri din argintul lor, idoli născociți de ei, cu toții lucrarea meșteșugarilor. Se zice despre ei: «Acei oameni care sacrifică, sărută idoli în formă de vițel».

3. De aceea vor fi ca ceața de dimineață și ca roua care dispare devreme, ca pleava suflată de vânt în arie și ca fumul care iese din horn.

4. Dar Eu sunt Domnul , Dumnezeul tău, din țara Egiptului. Să nu recunoști nici un alt Dumnezeu în afară de Mine și nici un alt Mântuitor, decât pe Mine.

5. Eu te-am hrănit când erai în pustie, într-un ținut uscat.

6. Când au dat însă de pășune, s-au săturat, iar după ce s-au săturat, s-au mândrit în inima lor și astfel M-au uitat.

7. Prin urmare, voi fi pentru ei ca un leu, îi voi pândi pe drum ca un leopard.

8. Voi da peste ei ca o ursoaică prădată de puii săi și le voi sfâșia pieptul. Îi voi devora ca un leu, iar fiarele câmpului îi vor sfâșia.

9. Ești pierdut, Israele, căci ai fost împotriva Mea, împotriva Ajutorului tău.

Citiți capitolul complet Osea 13