Vechiul Testament

Noul Testament

Obadia 1:7-17 Noua Traducere în limba Română (NTR)

7. Toți cei cu care ai făcut legământ te vor izgoni până la hotar, iar prietenii tăi de încredere te vor înșela și te vor birui. Cei ce mănâncă din pâinea ta îți vor întinde o cursăde care nu-ți vei da seama.

8. În ziua aceea, zice DOMNUL, oare nu-i voi distruge Eu pe înțelepții Edomului și priceperea din muntele lui Esau?

9. Vitejii tăi, Temane, vor fi îngroziți, astfel că toți cei din muntele lui Esau vor fi uciși în măcel.

10. Din cauza violenței față de fratele tău Iacov vei fi acoperit de rușine, vei fi distrus pentru totdeauna.

11. În ziua în care ai stat deoparte, în ziua în care străinii îi luau averea, atunci când necunoscuții intrau pe porțile lui și trăgeau la sorți pentru Ierusalim, ai fost și tu ca unul dintre ei!

12. N-ar fi trebuit să privești mulțumit la fratele tău în ziua nenorocirii lui, nici să te bucuri de urmașii lui Iuda în ziua nimicirii lor și nici să te lauzi în ziua strâmtorării lor!

13. N-ar fi trebuit să intri pe porțile poporului Meu în ziua nenorocirii lui, nici să privești mulțumit la necazul acestuia în ziua nenorocirii sale și nici să pui mâna pe averea sa în ziua nenorocirii lui!

14. N-ar fi trebuit să stai la răspântii pentru a-i ucide pe fugarii lui, nici să-i predai supraviețuitorii în ziua strâmtorării lui!

15. Căci ziua DOMNULUI este aproape pentru toate neamurile! Cum ai făcut, așa ți se va face, și faptele tale se vor întoarce asupra capului tău!

16. După cum voi ați băut cupa mâniei pe muntele Meu cel sfânt, tot așa o vor bea necurmat toate neamurile. Vor bea, vor înghiți și vor fi ca și când n-ar fi existat vreodată.

17. Dar pe muntele Sion va fi izbăvirea! El va fi sfânt, iar cei din Casa lui Iacov își vor lua iarăși în stăpânire proprietățile!

Citiți capitolul complet Obadia 1