Vechiul Testament

Noul Testament

Obadia 1:1-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Viziunea lui Obadia. Așa vorbește Stăpânul DOMN despre Edom: (Noi am auzit un mesaj de la DOMNUL. Un mesager a fost trimis printre neamuri ca să zică: „Ridicați-vă! Să pornim la luptă împotriva lui!“)

2. „Iată, te voi face mic între neamuri! Vei fi foarte disprețuit!

3. Aroganța inimii tale te-a înșelat, pe tine care locuiești în crăpăturile stâncii, care ai locuința pe înălțimi, pe tine care zici în inima ta: «Cine mă va doborî la pământ?»

4. Chiar dacă te-ai înălța precum vulturul și ți-ai așeza cuibul între stele, și de acolo te voi doborî! zice DOMNUL.

5. Dacă ar intra la tine niște hoți, niște prădători, în timpul nopții, (o, cum vei fi de distrus!), n-ar fura ei doar cât ar avea nevoie? Dacă ar veni niște culegători de struguri la tine, n-ar lăsa ei câțiva ciorchini neculeși?

6. O, cât de răvășit va fi Esau și cât de răscolite vor fi comorile lui ascunse!

7. Toți cei cu care ai făcut legământ te vor izgoni până la hotar, iar prietenii tăi de încredere te vor înșela și te vor birui. Cei ce mănâncă din pâinea ta îți vor întinde o cursăde care nu-ți vei da seama.

8. În ziua aceea, zice DOMNUL, oare nu-i voi distruge Eu pe înțelepții Edomului și priceperea din muntele lui Esau?

9. Vitejii tăi, Temane, vor fi îngroziți, astfel că toți cei din muntele lui Esau vor fi uciși în măcel.

10. Din cauza violenței față de fratele tău Iacov vei fi acoperit de rușine, vei fi distrus pentru totdeauna.

11. În ziua în care ai stat deoparte, în ziua în care străinii îi luau averea, atunci când necunoscuții intrau pe porțile lui și trăgeau la sorți pentru Ierusalim, ai fost și tu ca unul dintre ei!

12. N-ar fi trebuit să privești mulțumit la fratele tău în ziua nenorocirii lui, nici să te bucuri de urmașii lui Iuda în ziua nimicirii lor și nici să te lauzi în ziua strâmtorării lor!

13. N-ar fi trebuit să intri pe porțile poporului Meu în ziua nenorocirii lui, nici să privești mulțumit la necazul acestuia în ziua nenorocirii sale și nici să pui mâna pe averea sa în ziua nenorocirii lui!

14. N-ar fi trebuit să stai la răspântii pentru a-i ucide pe fugarii lui, nici să-i predai supraviețuitorii în ziua strâmtorării lui!

Citiți capitolul complet Obadia 1