Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 6:4-16 Noua Traducere în limba Română (NTR)

4. În toate zilele sale de nazireat să nu mănânce nimic care vine din viță, nici măcar sâmburi sau pielița strugurelui.

5. În toate zilele jurământului său de nazireat să nu treacă briciul pe capul lui; el va fi sfânt până se termină perioada pentru care s-a pus deoparte pentru Domnul ; să-și lase părul să crească în voie.

6. În toate zilele dedicării sale pentru Domnul să nu se atingă de vreun mort.

7. Să nu se pângărească nici pentru tatăl său, nici pentru mama sa, nici pentru fratele său, nici pentru sora sa, când aceștia vor muri, pentru că semnul dedicării sale pentru Dumnezeu este pe capul lui.

8. În toate zilele nazireatului său să fie sfânt pentru Domnul.

9. Dar dacă un om moare brusc lângă el și astfel își pângărește capul care a fost consacrat, va trebui să-și radă capul în ziua curățirii lui; să și-l radă în ziua a șaptea.

10. Apoi, în ziua a opta, să aducă preotului, la intrarea în Cortul Întâlnirii, două turturele sau doi pui de porumbei.

11. Preotul s-o aducă pe una ca jertfă pentru păcat, iar pe cealaltă ca ardere de tot și să facă ispășire pentru nazireu cu privire la păcatul făcut din cauza mortului. În aceeași zi nazireul trebuie să-și consacre capul;

12. să dedice din nou Domnului zilele sale ca nazireu și să aducă un miel de un an ca jertfă pentru vină. De zilele dinainte nu se va ține seama pentru că nazireatul său a fost pângărit.

13. Iată care este legea nazireului în ziua când ia sfârșit perioada lui de nazireat: nazireul trebuie să fie adus la intrarea Cortului Întâlnirii.

14. Acolo va trebui să aducă Domnului jertfa sa: un miel de un an, fără meteahnă, ca ardere de tot; o oaie de un an, fără meteahnă ca jertfă pentru păcat; un berbec fără meteahnă ca jertfă de pace;

15. un coș cu azime, turte făcute din făină aleasă, amestecată cu ulei, turte nedospite stropite cu ulei, împreună cu darurile de mâncare și jertfele de băutură obișnuite.

16. Preotul să le aducă înaintea Domnului , împreună cu jertfa lui pentru păcat și arderea lui de tot.

Citiți capitolul complet Numeri 6