Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 4:46-49 Noua Traducere în limba Română (NTR)

46. Toți leviții care au fost numărați, pe care Moise, Aaron și conducătorii lui Israel i-au numărat potrivit clanurilor și familiilor lor,

47. de la vârsta de treizeci de ani până la vârsta de cincizeci de ani, toți aceia care puteau să slujească și să ducă poverile de la Cortul Întâlnirii,

48. au fost în număr de opt mii cinci sute optzeci.

49. Ei au fost numărați după porunca dată de Domnul prin Moise, fiecăruia arătându-i-se ce trebuie să slujească și ce trebuie să ducă. Și astfel ei au fost numărați așa cum Domnul i-a poruncit lui Moise.

Citiți capitolul complet Numeri 4