Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 34:1-9 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Domnul i-a zis lui Moise:

2. „Poruncește-le israeliților și spune-le: «Când veți intra în Canaan, țara aceasta, care v-a căzut ca moștenire, țara Canaanului, va avea următoarele hotare:

3. Partea de sud să se întindă de la pustia Țin până la hotarul Edomului. Astfel hotarul de sud va începe de la marginea Mării Sărate spre răsărit,

4. va trece pe la sud de Înălțimea Scorpionului și va continua spre Țin până la sud de Kadeș-Barnea. Apoi va trece prin Hațar-Adar spre Ațmon,

5. unde se va întoarce până la Râul Egiptului și se va sfârși la mare.

6. Hotarul de apus va fi Marea cea Mare. Acesta vă va fi hotarul de apus.

7. Pentru hotarul de nord, trageți o linie de la Marea cea Mare la muntele Hor,

8. de la muntele Hor la Lebo-Hamat. Apoi hotarul va ajunge la Țedad,

9. va continua la Zifron și va sfârși la Hațar-Enan. Acesta să vă fie hotarul de nord.

Citiți capitolul complet Numeri 34