Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 31:47-53 Noua Traducere în limba Română (NTR)

47. Din jumătatea israeliților, Moise a ales câte unul din fiecare cincizeci de oameni și animale, după cum i-a poruncit Domnul și i-a dat leviților care erau responsabili de Tabernaculul Domnului.

48. Atunci conducătorii oștirii – cei peste mii și cei peste sute – s-au dus la Moise

49. și i-au zis: „Slujitorii tăi au numărat luptătorii de sub comanda noastră și nu lipsește nici unul.

50. Noi aducem ca jertfă Domnului tot ce am găsit ca obiect de aur – lănțișoare, brățări, inele, cercei și coliere – ca să facem ispășire pentru sufletele noastre înaintea Domnului. “

51. Moise și preotul Elazar au acceptat de la ei toate aceste obiecte lucrate în aur.

52. Tot aurul pe care conducătorii peste mii și conducătorii peste sute l-au adus Domnului cântărea șaisprezece mii șapte sute cincizeci de șecheli.

53. Fiecare luptător și-a păstrat prada pentru sine.

Citiți capitolul complet Numeri 31