Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 22:35-41 Noua Traducere în limba Română (NTR)

35. Îngerul Domnului i-a zis lui Balaam: – Du-te cu oamenii aceștia, dar să le vorbești doar cuvintele pe care ți le voi spune Eu. Astfel Balaam a mers mai departe cu conducătorii lui Balak.

36. Când Balak a auzit că vine Balaam, i-a ieșit în întâmpinare în cetatea moabită de la hotarul Arnonului, la capătul teritoriului lui.

37. Balak i-a zis lui Balaam: – N-am trimis eu oare să te cheme la mine? De ce nu ai venit? Oare nu sunt eu în stare să te umplu de slavă?

38. – Iată-mă, am venit, i-a răspuns Balaam, dar oare voi putea să vorbesc ceva? Trebuie să spun doar cuvântul pe care mi-l va pune Dumnezeu în gură.

39. Balaam a mers cu Balak și au intrat în cetatea Chiriat-Huțot.

40. Balak a înjunghiat oi și capre și a trimis din ele atât lui Balaam, cât și conducătorilor care erau cu el.

41. A doua zi Balak l-a luat pe Balaam și l-a urcat pe Bamot-Baal de unde se putea vedea o parte din popor.

Citiți capitolul complet Numeri 22