Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 15:30-39 Noua Traducere în limba Română (NTR)

30. Însă cel ce păcătuiește cu voie– indiferent dacă este băștinaș sau străin – Îl hulește pe Domnul ; omul acela va trebui să fie nimicit din mijlocul poporului.

31. Fiindcă a disprețuit Cuvântul Domnului și a încălcat porunca Lui, omul acela să fie nimicit pe deplin și să-și poarte vina.»“

32. În timp ce israeliții erau în pustie, au găsit un om adunând vreascuri în ziua de Sabat.

33. Cei care-l găsiseră adunând vreascuri l-au adus înaintea lui Moise, a lui Aaron și a întregii adunări.

34. Pentru că încă nu era clar ce trebuie să i se facă, l-au pus sub pază.

35. Domnul i-a zis lui Moise: „Omul acela să fie omorât; toată adunarea să-l omoare cu pietre în afara taberei.“

36. Toată adunarea l-a dus în afara taberei și l-a omorât cu pietre, așa cum i-a poruncit Domnul lui Moise.

37. Domnul i-a zis lui Moise:

38. „Spune-le israeliților să-și facă ciucuri la colțurile hainelor în fiecare generație și să pună un șnur albastru pe ciucurele de la fiecare colț.

39. Când veți avea ciucurii aceștia, să vă uitați la ei și să vă aduceți aminte de toate poruncile Domnului ca să le puteți împlini; și astfel nu veți mai umbla după poftele inimilor voastre și ale ochilor voștri prin care comiteți adulter.

Citiți capitolul complet Numeri 15