Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 14:18-27 Noua Traducere în limba Română (NTR)

18. „ Domnul este încet la mânie și plin de îndurare, iertând nedreptatea și păcatul, dar nu lasă nepedepsit pe cel vinovat, ci pedepsește nelegiuirea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la a treia și a patra generație.“

19. Te rog, iartă nedreptatea acestui popor, potrivit măreției îndurării Tale, așa cum ai iertat acest popor din Egipt până aici.

20. Domnul a zis: – I-am iertat așa cum ai cerut;

21. dar, așa cum este de adevărat faptul că Eu sunt viu și că slava Domnului va umple tot pământul,

22. tot așa nici unul din oamenii care au văzut slava Mea și semnele pe care le-am făcut în Egipt și în pustie și care totuși M-au ispitit de zece ori până acum și n-au ascultat glasul Meu,

23. nu vor vedea țara pe care am jurat că le-o voi da părinților lor; nici unul dintre cei care m-au disprețuit nu o vor vedea.

24. Dar pentru că robul Meu Caleb a fost călăuzit de un alt duh și M-a urmat pe deplin, îl voi duce în țara în care a fost, iar urmașii lui o vor moșteni.

25. Amalekiții și canaaniții locuiesc în vale. De aceea, mâine, întoarceți-vă și porniți spre pustie, pe drumul către Marea Roșie.

26. Domnul le-a zis lui Moise și lui Aaron:

27. „Până când va cârti această adunare rea împotriva Mea? Am auzit cârtirile pe care israeliții le-au rostit împotriva Mea.

Citiți capitolul complet Numeri 14