Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 14:13-24 Noua Traducere în limba Română (NTR)

13. Dar Moise i-a zis Domnului : – Egiptenii vor auzi lucrul acesta, căci prin puterea Ta ai scos acest popor din mijlocul lor,

14. și vor spune locuitorilor acestei țări. Ei au auzit că Tu, Doamne , ești în mijlocul acestui popor, că Tu, Doamne , ești văzut de ei față în față, că norul Tău stă peste ei și că mergi înaintea lor în timpul zilei într-un stâlp de nor, iar noaptea într-un stâlp de foc.

15. Dacă omori acest popor ca pe un singur om, atunci neamurile care au auzit despre Tine vor zice:

16. „ Domnul n-a putut duce acest popor în țara pe care a jurat că le-o va da și i-a omorât în pustie.“

17. De aceea, Te rog, lasă acum ca puterea Domnului să se arate în măreția ei, după cum ai promis atunci când ai spus:

18. „ Domnul este încet la mânie și plin de îndurare, iertând nedreptatea și păcatul, dar nu lasă nepedepsit pe cel vinovat, ci pedepsește nelegiuirea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la a treia și a patra generație.“

19. Te rog, iartă nedreptatea acestui popor, potrivit măreției îndurării Tale, așa cum ai iertat acest popor din Egipt până aici.

20. Domnul a zis: – I-am iertat așa cum ai cerut;

21. dar, așa cum este de adevărat faptul că Eu sunt viu și că slava Domnului va umple tot pământul,

22. tot așa nici unul din oamenii care au văzut slava Mea și semnele pe care le-am făcut în Egipt și în pustie și care totuși M-au ispitit de zece ori până acum și n-au ascultat glasul Meu,

23. nu vor vedea țara pe care am jurat că le-o voi da părinților lor; nici unul dintre cei care m-au disprețuit nu o vor vedea.

24. Dar pentru că robul Meu Caleb a fost călăuzit de un alt duh și M-a urmat pe deplin, îl voi duce în țara în care a fost, iar urmașii lui o vor moșteni.

Citiți capitolul complet Numeri 14