Vechiul Testament

Noul Testament

Neemia 4:5-15 Noua Traducere în limba Română (NTR)

5. Nu le acoperi vina și nu le șterge păcatele dinaintea Ta, căci i-au jignit pe cei ce zidesc!“

6. Am continuat să reconstruim zidul și l-am ridicat până la jumătate din înălțimea lui, iar poporul lucra cu inimă.

7. Când Sanbalat, Tobia, arabii, amoniții și așdodiții au auzit că restaurarea zidurilor Ierusalimului avansează și că spărturile începeau să fie astupate, s-au mâniat foarte tare.

8. S-au aliat cu toții ca să vină să lupte împotriva Ierusalimului și să-i facă stricăciuni.

9. Ne-am rugat Dumnezeului nostru și am pus o strajă ca să ne apere de ei zi și noapte.

10. Însă cei din Iuda ziceau: „Puterea cărăușilor slăbește, iar molozul este mult. Nu vom putea să reconstruim zidul!“

11. Totodată dușmanii noștri ziceau: „Nu vor ști și nu vor vedea nimic până înclipa când vom ajunge în mijlocul lor! Îi vom ucide și vom face astfel să înceteze lucrarea!“

12. Iudeii care locuiau în preajma lor au venit de zece ori și ne-au înștiințat despre toate locurile prin care aceștia urmau să vină împotriva noastră.

13. Prin urmare, i-am pus pe unii din popor de-a lungul porțiunii mai joase a zidului, în locurile libere din spatele lui, așezându-i, potrivit clanurilor lor, cu săbiile, sulițele și arcurile în mâini.

14. După ce m-am uitat la toate acestea, m-am ridicat și le-am zis nobililor, dregătorilor și celorlalți din popor astfel: „Nu vă temeți de ei! Aduceți-vă aminte de Stăpânul, Cel Care este mare și înfricoșător, și luptați pentru rudele voastre, pentru fiii voștri, pentru fiicele voastre, pentru soțiile voastre și pentru casele voastre.“

15. Când dușmanii noștri au auzit că am fost înștiințați, Dumnezeu le-a zădărnicit planurile, astfel încât ne-am putut întoarce cu toții la zid, fiecare la lucrarea lui.

Citiți capitolul complet Neemia 4