Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7

Vechiul Testament

Noul Testament

Mica 2 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Planurile celor răi și planurile lui Dumnezeu

1. „Vai de cei ce urzesc nelegiuire și uneltesc răul în așternutul lor! Chiar din zorii dimineții încep să le săvârșească, pentru că le stă în putere.

2. Poftesc ogoare, și apoi pun mâna pe ele! Poftesc case, iar apoi și le însușesc! Îl jecmănesc pe om și casa lui, pe bărbat și moștenirea sa.

3. De aceea, așa vorbește Domnul : «Iată, plănuiesc împotriva acestui clan o nenorocire de care nu vă veți putea feri grumajii! Și nu veți mai umbla plini de înfumurare, căci vor fi vremuri grele.

4. În ziua aceea, veți fi de pomină și se va face un cântec de jale pe seama voastră, care va zice: ‘Suntem ruinați de tot! El înstrăinează proprietatea poporului meu! Vai cum o înlătură de la mine! Ogoarele noastre le împarte trădătorilor!’

5. De aceea nu vei mai avea pe nimeni care să împartă țara prin sorț în adunarea Domnului.

Falșii profeți

6. ‘Nu mai predicați!’, vor predica ei atunci. ‘Să nu mai predice aceste lucruri! Ocările nu ne vor copleși!’

7. Dar ce ar trebui să se zică, casă a lui Iacov?Ar trebui să se zică:‘Se mânie chiar atât de ușor Duhul Domnului? Acesta este felul Lui de a lucra?’ Oare nu fac bine cuvintele Mele celui ce umblă cu dreptate?

8. De curând, poporul Meu s-a ridicat ca un dușman.Ați smuls mantaua, ce acoperea haina, de la cei care treceau în siguranță ca niște oameni ce se întorc de la război.

9. Voi le izgoniți pe femeile poporului Meu din casele lor plăcute și luați de la copiii lor pentru totdeauna slava Mea.

10. Sculați-vă și plecați, căci acesta nu mai este locul vostru de odihnă. Pentru că a devenit necurat, el va fi distrus, iar distrugerea va fi cumplită!

11. Dacă un mincinos și un înșelător ar veni și ar spune: ‘Îți voi predica despre vin și despre băuturi tari!’, acela ar fi considerat drept predicatorul acestui popor!

Promisiunea restaurării

12. Cu siguranță te voi strânge în întregime, Iacove! Cu siguranță voi aduna rămășița lui Israel! Îi voi pune laolaltă ca pe o turmă în țarc, ca pe niște oi în pășunea lor; locul acela va mișuna de oameni.

13. Cel ce deschide calea va merge înaintea lor; ei vor pătrunde, vor intra pe poartă și vor ieși. Împăratul lor va trece înaintea lor, și Domnul va fi în fruntea lor.»“