Vechiul Testament

Noul Testament

Leviticul 4:11-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

11. Dar pielea vițelului, toată carnea lui, capul, picioarele, măruntaiele și balega,

12. adică ce a rămas din vițel, să le ducă într-un loc curat în afara taberei, acolo unde se aruncă cenușa și să le ardă într-un foc făcut din lemne; deci să le ardă acolo unde se aruncă cenușa.

13. Dacă toată adunarea lui Israel va păcătui fără voie și nu-și va da seama de lucrul acesta, săvârșind fapte care sunt împotriva poruncilor Domnului și făcându-se astfel vinovată,

14. dacă păcatul pe care l-a săvârșit va fi descoperit, adunarea va trebui să aducă ca jertfă pentru păcat un vițel. Să-l aducă înaintea Cortului Întâlnirii,

Citiți capitolul complet Leviticul 4