Vechiul Testament

Noul Testament

Leviticul 23:3-19 Noua Traducere în limba Română (NTR)

3. Să se lucreze șase zile, dar ziua a șaptea este Sabatul, o zi de odihnă însoțită de o adunare sfântă; să nu faceți nici o lucrare în această zi: să fie Sabatul Domnului în toate locuințele voastre.

4. Celelalte sărbători ale Domnului , cu adunări sfinte, pe care le veți sărbători la vremea hotărâtă pentru ele sunt următoarele:

5. în a paisprezecea zi a lunii întâi, între cele două seri, va fi Paștele Domnului ,

6. iar în a cincisprezecea zi a acestei luni va fi Sărbătoarea Azimelor în cinstea Domnului ; timp de șapte zile să mâncați azime.

7. În prima zi să aveți o adunare sfântă; să nu faceți nici o muncă obișnuită.

8. Apoi, timp de șapte zile să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc, iar în ziua a șaptea să aveți o adunare sfântă; să nu faceți nici o muncă obișnuită.»“

9. Domnul i-a mai zis lui Moise:

10. „Spune-le israeliților: «Când veți intra în țara pe care v-o voi da și veți aduna recolta, să aduceți preotului un snop din primele roade ale secerișului.

11. Să legene snopul înaintea Domnului ca voi să fiți primiți; preotul să-l legene la o zi după Sabat.

12. În ziua când veți legăna snopul, să jertfiți un miel de un an, fără meteahnă, ca ardere de tot pentru Domnul.

13. Să adăugați la el un dar de mâncare din două zecimi dintr-o efă 14:10; aproximativ 4,5 l; și în v. 17 de făină aleasă, amestecată cu ulei, ca jertfă mistuită de foc de o aromă plăcută Domnului și o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin.

14. Să nu mâncați nici pâine, nici spice prăjite, nici boabe, până în ziua aceasta, când veți aduce această jertfă Dumnezeului vostru: aceasta este o poruncă veșnică pentru toți urmașii voștri în toate locurile în care veți locui.

15. Din ziua de după Sabat, adică din ziua în care veți aduce snopul ca jertfă legănată, să numărați șapte săptămâni întregi.

16. Să numărați cincizeci de zile până în ziua următoare celui de-al șaptelea Sabat, după care să aduceți Domnului un nou dar de mâncare.

17. Să aduceți din locuințele voastre două pâini ca jertfă legănată; să fie făcute din două zecimi de efă de făină aleasă și să fie coapte după ce s-a dospit aluatul; acestea sunt cele dintâi roade pentru Domnul.

18. Împreună cu pâinile să aduceți, ca ardere de tot pentru Domnul , șapte miei de un an, fără meteahnă, un vițel și doi berbeci; la acestea să adăugați darul de mâncare și jertfele de băutură ca jertfă mistuită de foc de o aromă plăcută Domnului.

19. Să aduceți și un țap ca jertfă pentru păcat și doi miei de un an ca jertfă de pace.

Citiți capitolul complet Leviticul 23