Vechiul Testament

Noul Testament

Leviticul 23:17-27 Noua Traducere în limba Română (NTR)

17. Să aduceți din locuințele voastre două pâini ca jertfă legănată; să fie făcute din două zecimi de efă de făină aleasă și să fie coapte după ce s-a dospit aluatul; acestea sunt cele dintâi roade pentru Domnul.

18. Împreună cu pâinile să aduceți, ca ardere de tot pentru Domnul , șapte miei de un an, fără meteahnă, un vițel și doi berbeci; la acestea să adăugați darul de mâncare și jertfele de băutură ca jertfă mistuită de foc de o aromă plăcută Domnului.

19. Să aduceți și un țap ca jertfă pentru păcat și doi miei de un an ca jertfă de pace.

20. Preotul să le legene ca jertfă legănată înaintea Domnului împreună cu pâinea adusă din primele roade și cu cei doi miei; ele să fie puse deoparte pentru Domnul și să rămână ale preotului.

21. În aceeași zi să vestiți o adunare sfântă; atunci să nu faceți nici o muncă obișnuită. Aceasta este o poruncă veșnică pentru voi și pentru urmașii voștri în toate locurile în care veți locui.

22. Când veți aduna recolta țării voastre, să nu adunați recolta de la marginea ogorului și să nu strângeți spicele care vor rămâne după seceriș; lăsați-le pentru cel sărac și pentru străin. Eu sunt Domnul , Dumnezeul vostru.»“

23. Domnul i-a zis lui Moise:

24. „Spune-le israeliților: «În prima zi a lunii a șaptea să aveți o zi de odihnă, o adunare sfântă vestită cu sunete de trâmbițe.

25. Să nu faceți nici o muncă obișnuită în timpul ei și să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc.»“

26. Domnul i-a zis din nou lui Moise:

27. „În a zecea zi a lunii a șaptea să fie Ziua Ispășirii. Atunci să aveți o adunare sfântă; să vă smeriți sufletele și să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc.

Citiți capitolul complet Leviticul 23