Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21

Vechiul Testament

Noul Testament

Judecători 4 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Debora

1. După ce a murit Ehud, israeliții au făcut din nou ce este rău în ochii Domnului

2. și de aceea Domnul i-a vândut în mâinile lui Iabin, un rege din Canaan, care domnea în Hațor. Sisera, conducătorul oștirii sale, locuia în Haroșet-Goyim.

3. Israeliții au strigat către Domnul , căci Sisera avea nouă sute de care de fier și, de douăzeci de ani, îi asuprea puternic.

4. În perioada aceea în Israel judeca o profetesă pe nume Debora, soția lui Lapidot.

5. Ea locuia sub Palmierul Deborei; acesta se afla între Rama și Betel, în regiunea muntoasă a lui Efraim. Israeliții se duceau la ea pentru judecată.

6. Ea a trimis să fie chemat Barak, fiul lui Abinoam, din Kedeș, în Neftali și i-a zis: – Domnul , Dumnezeul lui Israel, îți poruncește astfel: „Du-te, îndreaptă-te spre muntele Tabor și ia cu tine zece mii de bărbați din Neftali și din Zabulon!

7. Îl voi atrage pe Sisera, conducătorul oștirii lui Iabin, spre tine, la uedul Chișon, cu toate carele și oștirile lui și-l voi da în mâinile tale!“

8. Barak i-a răspuns: – Dacă vei merge și tu cu mine, atunci voi merge și eu, dar dacă nu vei merge cu mine, nu voi merge nici eu!

9. Ea i-a zis: – De mers voi merge cu tine, dar, în felul acesta, slava nu va fi a ta, căci Domnul îl va da pe Sisera în mâinile unei femei! Apoi Debora a plecat cu Barak la Kedeș.

10. Barak i-a chemat la Kedeș pe cei din Zabulon și din Neftali; zece mii de bărbați mergeau în urma lui, iar Debora l-a însoțit.

11. Chenitul Heber se separase de cheniți, urmașii lui Hobab, socrul lui Moise, și își așezase cortul lângă terebintul din Țaananim, în apropiere de Kedeș.

12. S-a dat de știre lui Sisera că Barak, fiul lui Abinoam, s-a îndreptat spre muntele Tabor.

13. Atunci Sisera și-a pus în mișcare toate cele nouă sute de care de fier și toți oamenii care erau cu el, de la Haroșet-Goyim până la uedul Chișon.

14. Debora i-a zis lui Barak: „Ridică-te, căci aceasta este ziua în care a dat Domnul pe Sisera în mâinile tale! Oare nu a mers Domnul înaintea ta?“ Barak s-a coborât de pe muntele Tabor cu cei zece mii de bărbați după el.

15. Cu ajutorul sabiei, Domnul l-a zdrobit pe Sisera dinaintea lui Barak, cu toate carele și cu toată oștirea lui. Sisera s-a dat jos din car și a fugit pe jos.

16. Barak a urmărit carele și oștirea până la Haroșet-Goyim și toată oștirea lui Sisera a fost nimicită. N-a mai rămas nici unul măcar.

17. Sisera însă a reușit să fugă până la cortul Iaelei, soția chenitului Heber, căci între Iabin, regele Hațorului, și familia chenitului Heber era pace.

18. Iael i-a ieșit în întâmpinare și i-a zis: – Domnia ta, vino și intră în cortul meu, nu-ți fie frică! El a intrat în cort și ea l-a ascuns sub o carpetă.

19. El i-a zis: – Te rog, dă-mi să beau puțină apă căci sunt însetat! Ea a deschis un burduf cu lapte, i-a dat să bea și apoi l-a ascuns din nou.

20. El i-a mai zis: – Stai la intrarea cortului și dacă va veni cumva vreun om să te întrebe: „Este vreun bărbat aici?“, tu să-i răspunzi că nu este nimeni.

21. După aceea, Iael, soția lui Heber, a luat un țăruș de-al cortului, a pus mâna pe un ciocan, a intrat pe ascuns în cort și i-a înfipt lui Sisera țărușul în tâmplă, pironindu-l astfel în pământ. Acesta adormise adânc pentru că era foarte obosit; și astfel el a murit.

22. În timp ce Barak îl urmărea pe Sisera, Iael a ieșit să-l întâmpine și i-a zis: „Vino ca să ți-l arăt pe omul pe care îl cauți!“ A intrat la ea și l-a văzut pe Sisera zăcând mort, cu țărușul înfipt în tâmplă.

23. În ziua aceea Dumnezeu l-a umilit înaintea israeliților pe Iabin, regele din Canaan.

24. Și mâna israeliților a fost din ce în ce mai puternică împotriva lui Iabin, regele din Canaan, până când l-au nimicit.