20. Dar Sihon nu a avut încredere în Israel ca să-l lase să treacă prin teritoriul lui, ci și-a adunat poporul, a venit la Iahaț și s-a luptat cu Israel.
21. Însă Domnul , Dumnezeul lui Israel, l-a dat pe Sihon și pe toți oamenii săi în mâna lui Israel. Ei i-au învins și astfel Israel a ocupat tot teritoriul amoriților care locuiau în această țară.
22. Ei au moștenit tot teritoriul amoriților de la Arnon până la Iabok și din pustie până la Iordan.
23. Acum, după ce Domnul , Dumnezeul lui Israel, i-a izgonit pe amoriți dinaintea poporului Său Israel, tu să-i ocupi teritoriul?
24. Oare nu vei moșteni tu ceea ce îți dă în stăpânire zeul tău Chemoș ? Deci și noi vom moșteni tot ceea ce Domnul , Dumnezeul nostru, va dezmoșteni de la alții pentru noi!
25. Crezi că ești mai puternic decât Balak, fiul lui Țipor, regele Moabului? S-a certat el oare vreodată cu Israel sau s-a luptat el împotriva lui?
26. Israel locuiește de trei sute de ani în Heșbon și în satele dimprejurul lui, în Aroer și în satele dimprejurul lui și în toate cetățile care sunt pe malurile Arnonului. De ce nu le-ați luat în tot acest timp?
27. Eu nu ți-am greșit cu nimic, iar tu îmi faci rău luptându-te cu mine. Domnul să judece astăzi! El să fie Judecător între israeliți și amoniți!“
28. Regele amoniților nu a luat în seamă mesajul pe care i l-a trimis Iefta.
29. Atunci Duhul Domnului a venit peste Iefta. El a străbătut Ghiladul și Manase, a trecut prin Mițpa Ghiladului și din Mițpa Ghiladului a înaintat împotriva amoniților.
30. Iefta a făcut un jurământ înaintea Domnului , zicându-I: „Dacă îi vei da în mâna mea pe amoniți,
31. atunci oricine mă va întâmpina la porțile locuinței mele, când mă voi întoarce în pace de la amoniți, va fi al Domnului și îl voi aduce ca ardere de tot!“
32. Iefta a început lupta împotriva amoniților și Domnul i-a dat în mâna lui.
33. El i-a măcelărit de la Aroer până la intrarea în Minit și până la Abel-Cheramim, distrugând douăzeci de cetăți. A fost un măcel foarte mare. Astfel, amoniții au fost umiliți înaintea Israeliților.
34. Iefta s-a întors acasă, la Mițpa, și tocmai atunci fiica sa i-a ieșit în întâmpinare cu tamburine și dansuri. Ea era singurul lui copil. Nu mai avea nici un alt fiu sau fiică.
35. Când a văzut-o, și-a sfâșiat hainele și a zis: – Vai, fata mea! Mi se frânge inima de durere! Nu știu ce să fac, căci am făcut un jurământ înaintea Domnului și nu pot să-l retrag!
36. Ea i-a răspuns: – Tată, dacă ai făcut un jurământ înaintea Domnului , fă-mi potrivit cu ceea ce ai jurat, mai ales acum când Domnul te-a răzbunat pe amoniți, dușmanii tăi!
37. Îngăduie-mi însă un lucru, a continuat ea. Lasă-mă singură două luni căci vreau să plec, să mă duc în munți cu prietenele mele și să-mi plâng fecioria!