Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 51:3-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

3. Tot astfel DOMNUL va mângâia Sionul, va mângâia toate ruinele lui; îi va face pustia ca Edenul, și deșertul asemenea grădinii DOMNULUI : bucurie și veselie se vor afla în el, mulțumire și cântec.

4. Ascultă-Mă, poporul Meu! Ia aminte la ce spun, neamul Meu, pentru că Legea va ieși de la Mine, iar dreptatea Mea o voi face o lumină pentru popoare!

5. Dreptatea Mea se apropie, mântuirea Mea se arată, iar brațul Meu este pe cale să judece popoarele; ținuturile de lângă mare așteaptă și nădăjduiesc în brațul Meu.

6. Ridicați-vă ochii spre ceruri și priviți în jos spre pământ! Căci cerurile se vor risipi ca fumul, pământul se va învechi ca o haină, iar cei ce trăiesc pe el vor muri ca țânțarii. Mântuirea Mea însă va dăinui pururi și dreptatea Mea nu va avea sfârșit.

7. Ascultați-Mă, voi, care cunoașteți dreptatea, tu, popor, care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor, nu-ți fie frică de insultele lor,

8. căci îi va mânca molia ca pe o haină, viermele îi va mânca așa cum mănâncă lâna. Dreptatea Mea însă va dăinui pururea, iar mântuirea Mea va fi pentru toate generațiile.»

9. Trezește-Te! Trezește-Te! Îmbracă-Te în putere, braț al DOMNULUI! Trezește-Te ca în zilele din vechime, ca în generațiile de demult! Nu ești Tu Acela Care l-ai tăiat pe Rahab în bucăți, Care ai străpuns monstrul Tanin ?

10. Nu ești Tu Acela Care ai uscat marea, apele marelui adânc, Care ai făcut un drum în adâncurile mării, pentru ca cei răscumpărați să treacă?

11. Răscumpărații Domnului se vor întoarce și vor intra în Sion cu strigăte de bucurie. O bucurie veșnică le va încununa capetele; bucuria și veselia îi vor copleși, iar necazul și suspinul vor fugi de la ei.

12. «Eu, chiar Eu sunt Cel Ce te mângâi! De ce te temi, atunci, de omul cel muritor, de fiul omului care trece ca iarba,

13. uitând astfel de DOMNUL , Creatorul tău, Care a desfășurat cerurile și a pus temeliile pământului și îngrozindu-te toată ziua de mânia asupritorului, care umblă să nimicească? Unde este mânia asupritorului?

14. Cel subjugat va fi eliberat curând; el nu va muri în temniță, nici nu-i va lipsi pâinea.

Citiți capitolul complet Isaia 51