Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 49:5-19 Noua Traducere în limba Română (NTR)

5. Și acum DOMNUL zice – El, Care M-a întocmit din pântece pentru a fi Robul Său și pentru a-l aduce pe Iacov înapoi la El, ca astfel Israel să se adune la El, căci sunt onorat înaintea DOMNULUI și Dumnezeul Meu a devenit tăria Mea –

6. El zice: ‘Este prea puțin pentru Tine să fii Robul Meu și să ridici semințiile lui Iacov, să aduci înapoi pe supraviețuitorii lui Israel. De aceea Te-am pus să fii o lumină pentru neamuri, ca să duci mântuirea Mea până la marginile pământului!’»

7. Așa vorbește DOMNUL , Răscumpărătorul lui Israel și Sfântul său, către Cel disprețuit și urât de popor, către Robul conducătorilor: «Regii vor vedea și se vor ridica, iar prinții se vor pleca, din pricina Domnului , Care este credincios, a Sfântului lui Israel, Care Te-a ales.»“

8. „Așa vorbește DOMNUL : «La vremea îndurării Îți voi răspunde și în ziua mântuirii Te voi ajuta; Te voi păzi și Te voi face un legământ pentru popor, pentru a reface țara și a reîmpărți moștenirile pustiite,

9. pentru a le zice captivilor: ‘Ieșiți!’, iar celor din întuneric: ‘Arătați-vă!’ Ei se vor hrăni pe lângă drumuri și vor găsi pășune pe toate dealurile pleșuve.

10. Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete, arșița nu-i va lovi, nici soarele, căci Cel Ce se îndură de ei îi va conduce și îi va călăuzi pe lângă izvoare de apă.

11. Îmi voi preface toți munții în cărări și drumuri largi Îmi vor fi construite.

12. Iată-i venind de departe – unii dinspre nord, unii dinspre apus, iar alții dinspre ținutul Syene.»

13. Strigați de bucurie, ceruri! Bucură-te, pământ! Chiuiți de bucurie, munților! Căci DOMNUL Și-a mângâiat poporul și va avea îndurare față de ai Săi care suferă!

14. Sionul însă a zis: « DOMNUL m-a părăsit, Stăpânul meu a uitat de mine.»

15. «Dar oare poate o femeie să-și uite copilul pe care-l alăptează sau să nu aibă milă de rodul pântecelui său? Și chiar dacă ea ar uita, Eu nu te voi uita!

16. Iată, te-am încrustat în palmele Mele, iar zidurile tale sunt pururi înaintea Mea.

17. Fiii tăi se grăbesc să se întoarcă, iar cei ce te-au distrus și te-au lăsat în ruină se îndepărtează de tine.

18. Ridică-ți ochii și privește în jur! Toți fiii tăi se adună și vin la tine. Viu sunt Eu, zice DOMNUL , că-i vei purta pe toți ca pe o podoabă, te vei împodobi cu ei ca o mireasă.

19. Pentru că ruinele, locurile tale pustii și țara ta devastată vor fi acum prea strâmte pentru poporul tău, iar cei ce te-au devorat vor fi departe.

Citiți capitolul complet Isaia 49