Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 45:21-25 Noua Traducere în limba Română (NTR)

21. Vorbiți! Prezentați-vă cauza! Lăsați-i să se sfătuiască împreună! Cine a prevestit aceasta cu multă vreme în urmă? Cine a vestit-o în trecut? Oare nu Eu, DOMNUL? Nu există alt Dumnezeu în afară de Mine, Dumnezeu drept și Mântuitor; nu este altul în afară de Mine!

22. Întoarceți-vă la Mine și veți fi mântuiți, toți cei ce locuiți până la marginile pământului, căci Eu sunt Dumnezeu, nu există altul!

23. Am jurat pe Mine Însumi; gura Mea a rostit, cu dreptate, un cuvânt ce nu va fi retras: orice genunchi se va pleca înaintea Mea, și orice limbă va jura,

24. spunând despre Mine: ‘Numai în DOMNUL este dreptate și putere!’». Toți cei ce au fost mâniați pe El vor veni la El și vor fi făcuți de rușine.

25. În DOMNUL vor fi îndreptățiți și se vor lăuda toți urmașii lui Israel.

Citiți capitolul complet Isaia 45