Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 42:10-19 Noua Traducere în limba Română (NTR)

10. Cântați DOMNULUI un cântec nou! Cântați-I laudele de la marginile pământului, voi, care străbateți marea, tot ceea ce este în ea, ținuturile de lângă mare și locuitorii lor!

11. Să-și ridice glasul pustia și cetățile ei, așezările locuite de Chedar! Să strige de bucurie locuitorii din Sela, să strige de pe vârfurile munților!

12. Să-L slăvească pe DOMNUL și să-L laude în ținuturile de lângă mare!

13. DOMNUL mărșăluiește ca un viteaz; asemenea unui războinic Își stârnește râvna: strigă, scoate un strigăt de luptă și triumfă asupra dușmanilor săi.

14. «Am tăcut pentru multă vreme, am păstrat tăcerea și am rămas retras, dar acum, ca o femeie care naște, voi geme, voi gâfâi și voi icni.

15. Voi pustii munții și dealurile, le voi usca toată verdeața! Voi preface râurile în uscat și voi seca iazurile!

16. Îi voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, pe cărări neștiute de ei îi voi conduce! Voi preface întunericul dinaintea lor în lumină, iar povârnișurile în teren neted! Acestea sunt lucrurile pe care le voi face pentru ei; nu-i voi părăsi!

17. Dar cei ce se încred în idoli, cei ce zic chipurilor cioplite: ‘Voi sunteți zeii noștri!’ vor fi alungați, acoperiți de rușine.

18. Ascultați, surzilor! Priviți, orbilor, și vedeți!

19. Cine este orb, dacă nu robul Meu și surd ca mesagerul pe care l-am trimis? Cine este orb ca cel dedicat Mie, orb ca robul DOMNULUI?

Citiți capitolul complet Isaia 42