Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 41:2-11 Noua Traducere în limba Română (NTR)

2. Cine l-a stârnit pe acela de la răsărit, chemându-l cu dreptate la picioarele Sale?El îi dă în stăpânire neamurile și îi supune regi; cu sabia îi preface în praf, iar cu arcul îi face ca pleava luată de vânt.

3. Îi urmărește, mergând în siguranță pe un drum pe unde picioarele lui n-au mai călcat.

4. Cine a făcut și a împlinit aceasta, chemând, de la început, generație după generație? Eu, DOMNUL , am fost cu cei dintâi și tot Eu voi fi și cu cei de pe urmă.»

5. Ținuturile de lângă mare văd aceasta și se înfioară; marginile pământului tremură; ei se apropie și sosesc.

6. Oamenii se încurajează între ei, spunându-și: «Fii tare!»

7. Artizanul îl încurajează pe bijutier, iar cel ce netezește cu ciocanul, pe cel ce lovește nicovala. El zice despre îmbinare: «Este bună!», după care fixează idolul în cuie ca să nu se clatine.

8. «Dar tu, Israele, robul Meu, tu, Iacove, pe care te-am ales, tu, sămânță a lui Avraam, prietenul Meu,

9. tu, pe care te-am adus de la marginile pământului și te-am chemat din colțurile sale cele mai îndepărtate, zicându-ți: ‘Tu ești robul Meu!’, pe tine te-am ales și nu te-am lepădat!

10. Deci nu te teme, căci Eu sunt cu tine! Nu te înspăimânta, căci Eu sunt Dumnezeul tău! Eu te voi întări, te voi ajuta și te voi sprijini cu dreapta Mea izbăvitoare!

11. Da, umiliți și făcuți de rușine vor fi toți cei furioși pe tine; ca un nimic vor ajunge și vor pieri toți cei ce ți se opun.

Citiți capitolul complet Isaia 41