Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 35:1-6 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Pustia și pămîntul uscat se vor bucura, deșertul se va veseli și va înflori ca șofranul;

2. va da flori din belșug, se va bucura mult și va striga de veselie. Gloria Libanului îi va fi dată, măreția Carmelului și a Șaronului; vor vedea slava DOMNULUI și măreția Dumnezeului nostru.

3. Întăriți mâinile slabe și genunchii care se clatină!

4. Spuneți celor cu inima speriată: «Fiți tari! Nu vă temeți! Dumnezeul vostru vine! El vine cu răzbunare și cu răsplătire divină! El vine să vă mântuiască!»

5. Atunci ochii celui orb vor fi deschiși și urechile celui surd vor fi destupate;

6. atunci șchiopul va sări ca un cerb și limba celui mut va striga de bucurie. Căci în pustie vor țâșni ape, iar în deșert, izvoare.

Citiți capitolul complet Isaia 35