Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 33:1-6 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Vai de tine, nimicitorule, tu, care încă n-ai fost nimicit! Vai de tine, trădătorule, tu, care n-ai fost încă trădat de nimeni! Când vei înceta să mai distrugi, vei fi distrus și când te vei opri din a mai trăda, vei fi trădat.

2. DOAMNE , fie-Ți milă de noi! Noi nădăjduim în Tine! Fii tăria noastră în fiecare dimineață! Fii izbăvirea noastră în vreme de necaz!

3. Când răsună glasul Tău, popoarele fug; când Te ridici Tu, neamurile se împrăștie.

4. Prada voastră, neamuri, este adunată așa cum o adună lăcustele; ca un roi de lăcuste așa se aruncă oamenii asupra ei.

5. DOMNUL este înălțat căci locuiește în înălțimi. El umple Sionul cu judecată și dreptate.

6. El va fi siguranță pentru vremurile tale, belșug de izbăviri, înțelepciune și cunoaștere, iar frica de DOMNUL , aceasta va fi comoara Sionului.

Citiți capitolul complet Isaia 33