Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 29:18-24 Noua Traducere în limba Română (NTR)

18. În ziua aceea cel surd va auzi cuvintele sulului și, din negura și întunericul în care se află, ochii celui orb vor vedea.

19. Cei smeriți se vor bucura din nou în DOMNUL , iar cei mai nevoiași se vor veseli în Sfântul lui Israel.

20. Și aceasta pentru că tiranul va dispărea, iar batjocoritorul nu va mai fi. Toți cei ce pândesc să facă răul vor fi tăiați –

21. cei ce învinovățesc pe alții printr-o mărturie falsă, cei ce întind o cursă celui ce judecă la poarta cetății și care, prin minciună, îl lipsesc pe cel drept de justiție.

22. De aceea așa vorbește DOMNUL , Care l-a răscumpărat pe Avraam, cu privire la Casa lui Iacov: «Iacov nu va mai fi rușinat, nu-i va mai păli fața.

23. Când își vor vedea copiii în mijlocul lor, lucrarea mâinilor Mele, Îmi vor sfinți Numele, Îl vor sfinți pe Sfântul lui Iacov și se vor teme de Dumnezeul lui Israel.

24. Cei rătăciți în duh vor dobândi pricepere, iar cei ce cârteau vor primi învățătură.»“

Citiți capitolul complet Isaia 29