Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 28:10-17 Noua Traducere în limba Română (NTR)

10. El dă poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, regulă după regulă, regulă după regulă, puțin aici, puțin acolo.»

11. De aceea, prin buze încâlcite și într-o altă limbă, va vorbi El acestui popor,

12. celor cărora le-a spus: «Iată locul de odihnă! Lăsați-l pe cel ostenit să se odihnească! Aici este odihna!» Dar ei n-au vrut să asculte.

13. De aceea pentru ei Cuvântul DOMNULUI va fi: «Poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, regulă peste regulă, regulă peste regulă puțin aici, puțin acolo», pentru ca, mergând, să cadă pe spate, să fie zdrobiți, să fie prinși în cursă și capturați.

14. De aceea, ascultați Cuvântul DOMNULUI , batjocoritorilor, voi care conduceți acest popor în Ierusalim!

15. Ați zis: «Am încheiat un legământ cu Moartea și cu Locuința Morților avem o înțelegere. Urgia năvalnică va trece fără să ne atingă, căci ne-am făcut din minciună adăpost și din înșelăciune ascunzătoare.»

16. De aceea așa vorbește Stăpânul Domn : «Iată, pun în Sion o Piatră, o Piatră încercată, o Piatră din capul unghiului, prețioasă, o Temelie sigură! Oricine crede în El nu se va fi făcut de rușine.

17. Eu voi face din judecata dreaptă o funie de măsură și din dreptate o cumpănă. Grindina îți va mătura adăpostul făcut din minciună, iar apele îți vor inunda ascunzătoarea.

Citiți capitolul complet Isaia 28