Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 24:8-22 Noua Traducere în limba Română (NTR)

8. Veselia tamburinelor a încetat, zgomotul celor ce petrec s-a oprit, bucuria lirei s-a sfârșit.

9. Nu se mai bea vin cântând, iar băutura tare este amară pentru cei ce o beau.

10. Cetatea pustie stă dărâmată; toate casele sunt închise, nimeni nu poate intra.

11. Pe străzi ei strigă după vin; orice bucurie s-a dus și veselia a fost izgonită din țară.

12. Cetatea e lăsată în ruine, iar poarta îi este sfărâmată.

13. Pe întinderea pământului și în mijlocul popoarelor va fi ca atunci când se scutură măslinul, ca atunci când rămân câțiva ciorchini după culesul viei.

14. Ei își înalță glasurile, strigă de bucurie și aclamă, dinspre apus, măreția DOMNULUI.

15. De aceea voi, cei din răsărit, dați cinste DOMNULUI! Cei de pe insulele mării, slăviți Numele DOMNULUI , Dumnezeul lui Israel!

16. De la marginile pământului auzim cântându-se: «Slavă Celui Drept!» Eu însă zic: «Mă doare sufletul! Mă doare sufletul! Vai de mine! Înșelătorii înșală, înșelătorii înșală cu viclenie!»

17. Groaza, groapa și cursa te așteaptă, locuitor al pământului!

18. Oricine va fugi la zgomotul groazei va cădea în groapă și oricine va ieși din groapă va fi prins în cursă. Căci stăvilarele din înălțime sunt deschise și temeliile pământului se cutremură.

19. Pământul este făcut fărâme, pământul este rupt în bucăți, pământul este zguduit cu putere.

20. Pământul se clatină ca un om beat, se leagănă ca o colibă în vânt. Păcatul răzvrătirii sale îl apasă atât de greu, încât se prăbușește și nu se mai ridică din nou.

21. În ziua aceea DOMNUL va pedepsi în înălțimi, oștirea cerului, iar pe pământ, pe împărații pământului.

22. Vor fi adunați împreună, ca prizonierii, într-o groapă. Vor fi închiși într-o închisoare și, după multe zile, vor fi pedepsiți.

Citiți capitolul complet Isaia 24