Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 13:3-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

3. Eu Însumi am poruncit sfinților Mei și Mi-am chemat vitejii – pe cei ce se bucură de măreția Mea – să-Mi ducă la îndeplinire mânia.

4. Un tumult se aude pe munți, ca cel al unei mari mulțimi. Un vuiet de împărății, de neamuri adunându-se. DOMNUL Oștirilor Își strânge o oștire pentru luptă.

5. Ei vin dintr-o țară îndepărtată, de la marginea cerurilor. DOMNUL și uneltele mâniei Sale vin ca să distrugă întreaga țară.

6. Jeliți-vă! Căci ziua DOMNULUI este aproape; va veni ca devastare de la Cel Atotputernic.

7. De aceea toate mâinile vor slăbi, inima oricărui om se va înmuia

8. și toți vor fi cuprinși de spaimă. Chinurile și durerile îi vor apuca și se vor zvârcoli ca o femeie în travaliu. Se vor uita îngroziți unul la altul, cu fețele înroșite.

9. Privește! Vine ziua DOMNULUI , o zi a cruzimii! Vine cu mânie și urgie aprinsă, pentru a face din țară un pustiu și pentru a nimici păcătoșii din ea.

10. Stelele cerurilor și constelațiile lor nu-și vor mai arăta lumina; soarele va fi întunecat la răsăritul lui, iar luna nu-și va mai trimite lumina.

11. Voi pedepsi lumea pentru răul ei și pe cei răi pentru păcatul lor. Voi pune capăt mândriei celor aroganți și voi doborî trufia tiranilor.

12. Voi face ca oamenii să fie mai rari decât aurul fin, mai rari decât aurul de Ofir.

13. Pentru aceasta, voi face să se cutremure cerurile, iar pământul se va zgudui din temelii din pricina furiei DOMNULUI Oștirilor, în ziua aprigei Lui mânii.

14. Se va-ntâmpla că, asemenea unei gazele urmărite sau a unei turme fără păstor, fiecare se va întoarce la poporul lui, fiecare va fugi în țara lui.

Citiți capitolul complet Isaia 13