Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 1:5-16 Noua Traducere în limba Română (NTR)

5. Ce folos să mai fiți pedepsiți, de vreme ce stăruiți în răzvrătire!? Tot capul e bolnav și toată inima suferă!

6. Din tălpi și până-n creștet, nimic nu este sănătos, doar vânătăi și răni, răni sângerânde, care nu s-au uscat și care n-au fost legate sau alinate cu untdelemn.

7. Țara voastră este pustie, cetățile voastre sunt arse de foc, câmpurile voastre sunt devorate de străini chiar în fața voastră; țara vă este devastată deoarece a fost răscolită de străini.

8. Fiica Sionului este părăsită ca o colibă în vie, ca un adăpost într-un ogor de castraveți, ca o cetate asediată.

9. Dacă DOMNUL Oștirilornu ne-ar fi lăsat câțiva supraviețuitori, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora.

10. Ascultați Cuvântul DOMNULUI , voi, conducători ai Sodomei! Luați aminte la Legea Dumnezeului nostru, voi, popor al Gomorei!

11. «Ce este pentru Mine mulțimea jertfelor voastre? zice DOMNUL. Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor și de grăsimea vițeilor îngrășați! Nu-Mi place deloc sângele taurilor, al mieilor sau al țapilor.

12. Cine v-a cerut să vă înfățișați înaintea Mea, pângărindu-Mi curțile?

13. Nu mai aduceți jertfe fără rost! Mi-e scârbă de tămâia voastră! Nu pot suferi adunarea de sărbătoare unită cu nelegiuirea: lunile noi, Sabatele și adunările voastre.

14. Sufletul Meu urăște lunile voastre noi și sărbătorile voastre; ele au devenit o povară pentru Mine, am obosit să le mai port.

15. Când vă veți ridica mâinile, Îmi voi ascunde ochii de voi. Chiar dacă veți face multe rugăciuni, nu le voi asculta. Mâinile vă sunt pline de sânge;

16. spălați-vă și curățați-vă! Îndepărtați faptele voastre rele dinaintea ochilor Mei! Nu mai faceți rău,

Citiți capitolul complet Isaia 1