2. „O! dacă mi s-ar putea cântări durerea și dacă mi-ar fi pusă în cumpănă nenorocirea!
3. Ar fi mai grele decât nisipul mării; de aceea mi-au fost atât de nesăbuite cuvintele.
4. Căci săgețile Celui Atotputernic m-au străpuns, iar sufletul meu le bea otrava. Groaza lui Dumnezeu vine ca o oaste asupra mea.
5. Oare rage măgarul sălbatic când are iarbă sau mugește boul când are nutreț?
6. Se mănâncă oare fără sare ceea ce nu are gust? Are vreun gust albușul de ou?
7. Nu mă ating de așa ceva, căci o așa mâncare mă îmbolnăvește.
8. O! de-aș putea avea ceea ce vreau și dacă Dumnezeu mi-ar împlini dorința:
9. de-ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, să-Și întindă mâna și să mă nimicească!
10. Atunci mi-ar rămâne măcar această mângâiere și această bucurie în durerea care nu se mai termină: că n-am încălcat niciodată cuvintele Celui Sfânt.
11. Ce putere mai am ca să mai sper? Care mi-e sfârșitul ca să mai am răbdare?
12. Am eu puterea pietrei? Este oare de bronz carnea mea?
13. Cu adevărat, nu-mi pot fi de nici un ajutor! Orice sprijin m-a părăsit!
14. Cel deznădăjduit are parte de mila prietenului său, altfel și-ar pierde frica de Cel Atotputernic.
15. Dar frații mei sunt înșelători ca un pârâu, ca albia pâraielor care ies din matcă,
16. ca torentele tulburi din cauza gheții, în care stă ascunsă zăpada.
17. Când se-ncălzește vremea, pâraiele seacă, când este cald, li se usucă albia.
18. Caravanele se întorc din drum după ele, se cufundă în deșert și pier.
19. Caravanele din Tema se uită la ele, călătorii din Șeba speră privindu-le.
20. Sunt rușinați însă pentru că s-au încrezut în ele ; ajung acolo doar ca să fie dezamăgiți.
21. Ca ele sunteți și voi pentru mine: îmi vedeți nenorocirea și vă temeți.