10. Atunci mi-ar rămâne măcar această mângâiere și această bucurie în durerea care nu se mai termină: că n-am încălcat niciodată cuvintele Celui Sfânt.
11. Ce putere mai am ca să mai sper? Care mi-e sfârșitul ca să mai am răbdare?
12. Am eu puterea pietrei? Este oare de bronz carnea mea?
13. Cu adevărat, nu-mi pot fi de nici un ajutor! Orice sprijin m-a părăsit!
14. Cel deznădăjduit are parte de mila prietenului său, altfel și-ar pierde frica de Cel Atotputernic.
15. Dar frații mei sunt înșelători ca un pârâu, ca albia pâraielor care ies din matcă,
16. ca torentele tulburi din cauza gheții, în care stă ascunsă zăpada.
17. Când se-ncălzește vremea, pâraiele seacă, când este cald, li se usucă albia.