Vechiul Testament

Noul Testament

Iov 38:19-33 Noua Traducere în limba Română (NTR)

19. Unde este calea către locuința luminii și unde este locuința întunericului?

20. Poți să le duci tu la hotarul lor și cunoști tu căile către casa lor?

21. Cu siguranță, ar trebui să știi, căci doar erai deja născut! Și numărul zilelor tale este mare!

22. Ai intrat tu în cămările zăpezii sau ai văzut tu cămările grindinei,

23. pe care Eu le-am păstrat pentru vreme de necaz, pentru ziua de luptă și de război?

24. Unde este calea către locul de unde iese fulgerul? De unde este împrăștiat vântul de răsărit pe pământ?

25. Cine deschide o cale pentru ploaie și o cărare pentru trăsnet,

26. ca să ude pământul nelocuit, deșertul în care nu trăiește nimeni,

27. ca să adape pământul pustiit și să facă să încolțească iarba?

28. Are ploaia tată? Sau cine dă naștere picăturilor de rouă?

29. Din care pântece iese gheața și cine naște bruma cerului

30. când apele se fac tari ca piatra și când îngheață fața adâncului?

31. Poți tu lega lanțul Pleiadelor sau poți să dezlegi frânghiile Orionului?

32. Poți face să răsară constelațiile la vremea lor sau poți să călăuzești Ursul cu puii săi?

33. Cunoști tu legile cerului? Poți hotărî stăpânirea Lui asupra pământului?

Citiți capitolul complet Iov 38