Vechiul Testament

Noul Testament

Iov 33:5-20 Noua Traducere în limba Română (NTR)

5. Răspunde-mi, dacă poți, pregătește-te și confruntă-mă!

6. Înaintea lui Dumnezeu și eu sunt ca tine, și eu am fost făcut din lut.

7. Nu-ți fie teamă de mine, nu voi apăsa greu asupra ta.

8. Tu ai vorbit în auzul meu – am auzit sunetul cuvintelor tale.

9. Tu zici: «Sunt curat, fără greșeală; sunt curat, nu este nelegiuire în mine,

10. dar Dumnezeu caută să-mi stea împotrivă, mă consideră dușmanul Lui.

11. Îmi pune picioarele-n butuci și îmi urmărește toate căile.»

12. Îți spun că aici n-ai dreptate, pentru că Dumnezeu este mai mare decât omul.

13. De ce te cerți cu El pentru că nu răspunde la nici unul din cuvintele Sale?

14. Căci Dumnezeu vorbește când într-un fel, când în altul, dar omul nu ia seama.

15. Într-un vis, într-o vedenie de noapte, când oamenii sunt cuprinși de un somn adânc, când ei dorm în paturile lor,

16. atunci El le deschide urechile și îi înștiințează prin învățăturile Lui,

17. ca să-l întoarcă pe om de la faptele lui și să-l ferească de mândrie,

18. să-i cruțe sufletul de groapă și viața de loviturile sabiei.

19. El este mustrat pe un pat al durerii, cu o luptă neîncetată în oase,

20. așa că i se face greață de pâine și chiar și de cele mai alese bucate.

Citiți capitolul complet Iov 33