Vechiul Testament

Noul Testament

Iov 33:16-24 Noua Traducere în limba Română (NTR)

16. atunci El le deschide urechile și îi înștiințează prin învățăturile Lui,

17. ca să-l întoarcă pe om de la faptele lui și să-l ferească de mândrie,

18. să-i cruțe sufletul de groapă și viața de loviturile sabiei.

19. El este mustrat pe un pat al durerii, cu o luptă neîncetată în oase,

20. așa că i se face greață de pâine și chiar și de cele mai alese bucate.

21. Carnea i se prăpădește și piere și oasele lui, care erau cândva ascunse, se pot vedea.

22. Sufletul i se apropie de groapă și viața sa de cei ce aduc moartea.

23. Dar dacă se găsește un înger pentru el, un mijlocitor, unul dintr-o mie, care să-l înștiințeze pe om ce este drept,

24. care să fie bun cu el și să zică: «Cruță-l, ca să nu se coboare în groapă; am găsit un preț de răscumpărare pentru el!»,

Citiți capitolul complet Iov 33