22. După ce vorbeam, nu mai vorbea nimeni, și cuvântul meu cădea peste ei ca picăturile de ploaie.
23. Ei mă așteptau cum se așteaptă ploaia, își deschideau gura ca după o ploaia târzie.
24. Când își pierdeau încrederea, le zâmbeam, și seninătatea feței mele le era scumpă.
25. Le alegeam calea și le eram conducător, locuiam ca un rege în mijlocul cetelor sale, eram ca unul care îi mângâie pe cei ce se jelesc.